Despre oamenii frumoşi.

Cine sunt ei, oamenii aceia frumoşi pe care toţi ii vrem lângă noi, cu care toţi am vrea să ne asemănăm? "Frumuseţea vine din interior" spune cineva şi probabil că acela era un om frumos. Oricare putem fi aşa pentru că aceasta seninătate vine din adâncul nostru , vine mereu, involuntar. Trebuie doar să ştim să o arătăm.
Sunt toţi aceia care se trezesc dimineaţa zâmbind şi încep ziua cu dreptul. Sunt toţi aceia care vorbesc cu calm tuturor, care au răbdare, care ştiu să asculte şi să înţeleagă. Sunt aceia care nu uită de griji dar care îşi amintesc mai des despre bucuriile vieţii decât despre tragedii. Ei se opresc să admire chiar şi cea mai mică minune a naturii, ei nu se grăbesc niciodată pentru că sunt mai presus de timp. Sunt ei, toţi acei străini care trec pe lângă tine zi de zi pe stradă şi care radiază fericire. Poate dacă ţi-ai acorda răgaz să îi priveşti ai deveni unul din ei. Nu e greu, trebuie doar să îţi doreşti.
Oamenii frumoşi au o viaţă plină şi fericită. Ei înţeleg că cel mai important pe lume este să trăieşti. Mulţi am uitat că aceasta e condiţia primordială fără de care nu poţi face nimic. Ne-am pierdut cu toţii, ne-am depersonalizat din lucruri mărunţi, am devenit atât de răi cu ceilalţi dar mai răi cu noi înşine. Suntem poate cele mai respingătoare creaturi. Urâm toţi timpul dar niciunul nu ştim că el este atât de lin, atât de frumos de modelat, el aşteaptă pe fiecare şi se derulează după dorinţa fiecăruia. Îl pierdem stând şi învinovăţindu-l pentru aproape tot ce ni se întâmplă. Uităm să trăim in prezent şi plutim letargic după un trecut care nu a fost neapărat mai bun sau mai prosper. Oamenii aceştia de care vă tot spun ştiu să trăiască fiecare clipa de parcă ar fi ultima, împliniţi la gândul că dacă va veni sfârşitul ei au simţit tot ce li s-a întamplat.
Există un secret, vă închipuiţi cu toţii. Este probabil cel mai evident lucru, viaţa. Dacă am sta macar un minut să reflectăm asupra ei şi am pune în balanţă ce ni se întampla, am realiza că totul este mult mai bine şi mai frumos decât credeam. Nu am reuşit niciodată să înţeleg de ce oamenii se gândesc întâi la rău, la tragicul banal de zi cu zi în locul fericirii, reuşitei, veşnicii purităţi ale existenţei.
Sa nu credeti ca oamenii frumosi nu au dorinte. O, ba da ! Au la fel ca noi toti dar, spre deosebire de noi, ei pornesc cu imaginea reuşitei şi nu se pierd în detalii. Dacă am avea în faţă un ecran pe care să derulăm toate aspectele unei singure zile am realiza cât au de câştigat aceşti oameni optimişti şi consecvenţi. Ei nu tratează un eşec ca pe o fatalitate ci, cu multă dibăcie îl transformă într-o adevărată lecţie de viaţa. Aşa doar, cu zâmbetul pe buze, trec prin viaţă ştiind nu să o înfrângă ci să lucreze cu destinul.
Aşadar, trăiţi oameni buni ! Trăiţi, zâmbiţi şi veţi deveni oameni frumoşi, cu fruntea senină şi ochii sclipind.