Demult.

- Cum poti sa vorbesti asa despre iubire ?
Se ridica incet din pat si se aseza la geam. Goala, isi aprinse o tigara. Lumina noptii in facea corpul sa radieze, sa se unduiasca, sa devina inchipuit.
- Te rog intelege... Tot ce a fost... Totul a fost o greseala, un final prost, un final neincheiat.
Ea privea in gol. Pe perete se jucau umbre, se impreunau, zburau, se desfaceau.
- Nu stiu daca am sa te mai pot iubi asa. Nu e usor, sa stii. Lucrurile nu stau mereu cum ne dorim.
- Atunci acum ce inseamna ?
Ii raspunse cu un oftat prelung si se intoarse cu spatele. De afara se auzea o melodie pe care o stia demult. El incepu sa fredoneze :
- Iti amintesti cand ascultam impreuna ?
Alt oftat. Se lasa linistea, se lasa noaptea.
- Fara tine nu pot fi in niciun fel...
- Ba poti, de ce nu intelegi ? Nu mai spune enormitati. Ti-a fost asa usor... Ah, ma doare cand imi amintesc cat de usor ti-a fost. Credeam ca esti totul cand de fapt eu n-am fost nimic. Imi stii slabiciunea si ma ataci neincetat. Lasa-ma sa ma linistesc...
- Vino inapoi, e tot ce mai vreau.
Simtea un gura un gust amar, de fiere. Incepu sa ploua, dramatic. Final prost ! O nostalgie joasa, timida incepu sa i se contureze pe corp, sa ii curga prin vene, sa alunece incet pana la talpi.
Iar liniste... In aer se formau rotocoale de fum care se destramau la adierea delicata a vantului.
A plecat. Liniste, noapte si atat.