Despre sensul tacerii.

Sunt unele momente in care simti ca nu ar trebui sa spui nimic, in care cel mai bine te defineste tacerea.
Sunt unele momente in care cuvintele ti se par urate, nefolositoare, ti se par vulgare, exagerate, inutile.
Atunci, iti iei toate gandurile si le asterni pe o coala alba, neteda... si nu o umpli decat de vibratie. Atunci, nu o sa mai vrei sa vorbesti, atunci o sa-ti ajunga doar dorintele, privirile si mai ales tacerea...
Te vei intreba probabil la ce ti-au folosit pana acum, cand te puteai servi de tacere...
Probabil o sa ti se para ridicol sa mai deschizi gura in vreun fel, o sa ti se para mereu o grimasa penibila.
O sa te intorci in tine si o sa-ti asezi in ordine gandurile, o sa le asezi si o sa le lasi acolo, sa se umple de praf.
N-o sa te mai bantuie nimic, niciun cuvant, niciun adevar, niciun neadevar, niciun fapt. O sa stai si o sa-ti privesti tacerea cum curge din tine, cum curge lin ca un dor curat, ca o bucurie adevarata. Atunci o sa incetezi sa apartii, sa detii... o sa-ti ajuga doar sa fii, sa fii in cea mai pura forma a ta, in cea dintai stare. Cand esti tu, tu si tacerea primordiala.