Afazie.

incerc sa prind cuvintele insa imi aluneca printre degete. le prind cu clesti, le lipesc pe pereti, le lovesc, le innod.
sunt aerul dintre silabe, sunt timpul ce trece printre ganduri.
sunt sincopa care iti altereaza mintea... care iti incetoseaza logica.
am incercat atat sa adun literele, sa le fac buchet si sa ti le daruiesc. tot ce am reusit insa a fost sa le ofer un aer neimportant, evaziv.
vreau sa ajung pana acolo dar ma impiedic de propria-mi mutenie, de lipsurile pe care nu am reusit niciodata sa mi le asum.
scriu in dementa, scriu in disperare, scriu ca sa stiu ca sunt inca.
si totusi... nu mai sunt de mult ceea ce mereu am vrut sa fiu. sunt searbada, ma simt batrana. ma vad stand undeva, departe de scena, privind cu nostalgie ce obisnuiam sa fiu.
umblu in nestire prin fiecare drum ce se iveste in mintea mea. alerg, ratacesc si caut. caut cuvinte, caut sensuri, caut propozitii, fraze, orice care s-ar potrivi.
poate ca nu exista cuvant pentru ceea ce am devenit, nu exista stare.
sau poate ca am devenit nimic.