Psihoza

eram tot acolo de ceva timp. totul se transformase in cerc si mie imi placea atat de tare sa vad cu se invarteste. era o placere aproape carnala sa vad cum ma misc in propria mea limita, cum ma lovesc de peretii creierului meu. fumam linistita aceeasi tigara cu iz de trecut si de huma. imi parea rau pentru tot fumul negru uracios ce iesea in rotocoale din mine. imi parea fara vina din plamanii mei blestemati.
prin geamul micut, cu vitraliu, vedeam strada lovita de ploaie. erau oameni necunoscuti, oameni care se grabeau, curve linistite care priveau cu scarba trecatorii. erau vanzatori ambulanti care isi strigau ofertele ca intr o melodie obsesiva fara sfarsit. atunci in departare am vazut o. parea scoasa din cele mai negre cosmaruri, parea rodul celor mai adanci fobii ale mele. era atat ura cat si trecut, era amintire si regret. parea ca imi suspina toata disperarea.
mi s a parut deodata atat de nedrept sa iti duci tot destinul in urma furtunilor. mi s a parut deodata atat de departe de mine totul. strada, fumul, geamul si chiar eu.
si am simtit cu ies, ca un val urias de frica, din propriul meu corp si cum fug de ea. imi parea ca se joaca cu mine, ca dispare doar ca sa apara cand ma asteptam mai putin. stiam ca nu exista, ca e doar rodul nebuniei mele continue.
si atunci, un moment de luciditate apoi iarasi. creierul meu a fost lovit parca de un trasnet, ceva. m am stiut inchisa pe viata in mine. am simtit cum cad in suflet ca intr-un abis.
deodata, m am vazut. eram undeva sus, parca pe o cladire. cu aceeasi tigara trageam aspru si priveam in jos. erau acolo ei, toti imbracati in alb...ei nu ma stiau... si nu m ar fi gasit nicicand in mine...