Ard.

in fata foii albe ma simt efemera. ma simt atat de neinsemnata. in fata mintii mele mint.
cu cat merg cu atat ma afund mai mult in ceata, o dau in laturi cu mainile insa ma strange si ii dau drumul.
aud o muzica fara ritm, o simt vibrand din diafragma de asfalt a inchipuirilor mele. sunt oameni cu masti care umbla fara tinta prin noapte.
in visele mele oamenii erau condusi de o putere pe care nu am putut sa o inteleg.
apoi am stiut. a intrat incet in mine pentru a iesi apoi prin toti porii. imi iesea din carne, imi iesea in rotocoale prn nari. se invartea si parea sa se divida in mici particule, sa intre in aer.
vedeam ca intr-un film vechi cadru cu cadru ce se intampla, vedeam mainile tale cum tremurau fara sansa de control. ochii rosii voiau sa zboare, alinati de o dulce panica a durerii.
pe limba am simtit un sange murdar, un sange pacatos. am scuipat repede pe trotuar tot amarul ce s-a adunat pana acum. am simtit repulsie fata de tot ceea ce facusem.
mi-am ridicat privirea dar ochii nu voiau sa vada decat culori fade care cadeau, care se topeau. se adunau abia spre strada pietruita si erau vibratii.
peste drum stateau altii care ne priveau cu un amestec de dorinta si invidie. intindeau mainile dar nu ajungeau pana la noi. atunci am inchis ochii, am ridicat capul inspre nori si n-am mai stiut.
verde ard.